Capricorn 15 October 2009

Evită şantierele în lucru şi trecerile de pietoni cu număr impar de dungi. Paradoxal, o plimbare cu zebra se va dovedi mai mult decât plăcută şi norocoasă. Hai, că se poate!
Capricorn | Comentezi?


Evită şantierele în lucru şi trecerile de pietoni cu număr impar de dungi. Paradoxal, o plimbare cu zebra se va dovedi mai mult decât plăcută şi norocoasă. Hai, că se poate!

Ar fi bine să iei nişte apă sfinţită şi câteva fripturici în sânge prin buzunarele de la haină. Se vor dovedi utile pe la patru, dar nu ştim să-ţi spunem în ce fel.

Azi, la întâlnirea secretă cu Pinguinul Sălbatic (nume de cod, desigur), afli cu Stupoare că ţi se pregăteşte expulzarea de pe nanchiza natală. Stupoare nu rezistă la aflarea veştii şi plânge vreo trei ore. Aşa e el, mai sensibil.

Două crime de la Ştiri te fac să-ţi faci bagajele şi să explorezi o direcţie cât mai îndepărtată. Ştii tu ceva…

Şase cavaleri în armură, călare pe dromaderi diareici se vor abate astăzi pe lângă biroul tău. Par pitoreşti la început, dar foarte curând vei descoperi că n-au gânduri curate…

Azi te cam poticneşti în discuţia de la prânz. Te trezeşti brusc că nu ai nimic de spus. Atacă în forţă subiectul despre creşterea animalelor mici, cu blană, în microferme amenajate în maşini abandonate pe marginea drumului.

Şapte indivizi scunzi, cu barbă, cipilici de bumbac şi cipici ridicoli îţi vor invada astăzi spaţiul vital. Până suni la Poliţie, îţi vor da gata două sticle de pileală şi cam tot ce ai bun prin frigider. Drace, parcă altfel era povestea…

Ai timp şi tot ce-ţi mai trebuie ca să tuni. Dacă-l prinzi şi pe Farmache liber, să fulgere, deja nu mai e cazul să-l deranjezi pe Limbă, să vină să plouă. E doar o repetiţie, ce naiba?
Revista Flacara | Pranzul din caserola | Facturi online | De unde cumpar | Curs valutar | Portal HR